Acum o săptămână, pe vremea asta, eram proaspăt ajunși de la Oașa. Toate excursiile Acasă la noi sunt…minunate, dar asta cu adevărat a avut ceva special! În rândurile următoare, poate veți descoperi și de ce…
Trebuia să fim doar 35, dar am fost 41. Și am pornit. Spre surprinderea noastră mobilizarea din gara de la Sibiu le-a întrecut pe toate! Pentru prima oară nu întârziase nimeni și toți eram în tren cu mult înainte de a porni. Prinsesem chiar și locuri ceea ce nu se întâmplă aproape niciodată!
Fiind 1 Aprilie, vă dați seama că o asemenea ocazie de a ne distra nu putea fi lăsată neobservată, nu? Am profitat de faptul că am avut cu noi doua românce veritabile ce vorbesc germană atât de fluent încât ar putea păcăli pe oricine, sunam dintr-un capăt în celălalt al trenului (ne-am trezit chiar cu destinatarul apelului lângă noi)…și nu ne-am lăsat până ce aproape am ajuns în Sebeș. Trebuia să coborâm și parcă și acum aud: ”Am ajuns la poartă cu sicriul pe care l-ați comandat. Puteți ieși acum, vă rog?”…Și așa am ieșit noi din tren. Râzând.
Deși de data asta am prins locuri în tren, totuși nu chiar unul lângă altul…deci trebuia să ne cunoaștem. Așteptând microbuzul ce avea să ne ducă la Oașa, am făcut cunoștință așa cum știm noi mai bine. Pe rând, fiecare și-a spus numele, și un cuvânt care îl caracterizează și începe cu inițiala numelui său: ”Eu sunt Vicențiu și de obicei sunt vorbăreț, dar acum nici să vreau nu pot fiindcă sunt răgușit”…”Eu sunt Emil și sunt cât Turnul Eiffel”
Dacă mobilizarea în gară a fost de nota 10, când am luat o pauză în Șugag, abia dacă îi putem da notă de trecere. Dar măcar s-a lăsat cu amintiri frumoase…
O mărturie din suflet de-a unui sechestrat în bucurie:
”Mi-am zis că va fi simplu să scriu despre excursia la Oașa, că ideile se vor înșirui de la sine, că inspirația va fi pe măsura sentimentelor acumulate. Dar ce să alegi, când sufletul ți-e izvor nesecat de trăiri?! Ce să alegi, când gândurile se zbat care mai de care mai jucăușe? Ce să alegi, când nu încapi, parcă, în viață, de prea multă iubire, de prea mult frumos?
Dar… oare trebuie să alegi? Oare nu poți să reverși tuturor din preaplinul tău? Cred că asta am făcut, de fapt, la Oașa. Am fost peste tot, pentru că Cel care e Totul a fost cu noi. Am urcat pe munte, am adunat emoții și odihnit gânduri, printr-un fluier de păstor, am ajuns chiar și la mare… dar, cel mai important, am pătruns, mai mult ca oricând, poate, în noi înșine. Cred că de aceea am și simțit acea bucurie molipsitoare – pentru că am încetat să mai căutam. Nu am mai alergat după fericire, pentru că am găsit-o înlăuntrul nostru; nu am mai căutat oameni frumoși pentru sufletul nostru, pentru că i-am aflat, începând să ne căutăm pe noi înșine. Ne-am odihnit unii prin alții, ne-am bucurat unii prin alții, realizând că purtăm în noi doruri despre care nici nu știam că există, până nu am întâlnit ce ne lipsea.
Cred că suntem, până la urmă, fiecare loc pe care îl vizităm și ne rămâne în suflet; suntem fiecare om care deschide ușile inimii cu un zâmbet, care ne cunoaște, parcă, printr-o îmbrățișare. Suntem și fiecare moment pe care îl petrecem împreună, iar oriunde suntem împreună, suntem ACASĂ!”
