De data aceasta două fete care s-au întors cu sufletele pline…s-au oferit să descarce întreaga bucurie aici, pentru a o împărtăși cu voi toți…
„OTS-iștii s-au pus în mișcare. No amu, nu îi cale de întoarcere. Dacă ne-ai chemat, sper că te-ai pregătit!…sufletește zic!”
Pentru cei care nu știu, gazda noastră în duminica aceasta a fost familia părintelui Vasile Ștef, din parohia Ghirbom, județul Alba. Invitația am primit-o prin Cristina, care voia de mult să ne fure la ea acasă. Nici că ne pare rău!
Cristina și-a primit „avertismentul” încă de la plecarea noastră din Sibiu. Ne gândeam că nu știe chiar ce o așteaptă când ne-a chemat pe capul ei, dar de fapt nu am știut noi ce o să găsim!
Oameni bucuroși cu inima, cu casa și brațele deschise pentru douăzeci de popândăi energici. Eu, personal, m-am simțit ca acasă, așa că toate evenimentele au avut o bogată încărcătură emoțională.
Sfânta Liturghie a fost așa de frumoasă! Iar la sfârșit părintele și-a exprimat dorința de a ne deveni „complice” în activitățile noastre, lucru pentru care îi mulțumim! Și chiar dacă nu a putut să ne facă surpriza pe care o dorea, e musai să îi transmitem că am fost încântați și că ne-a fost tare drag că s-a gândit la noi!
Agapa de după slujbă, în același spirit de cântec și sărbătoare, a fost de cinci stele, vă zic eu și vă confirmă toți care au fost de față! Mulțumim doamnei Cornelia, o adevărată gospodină, iar pe frații Cristinei, Andrei și Ana, îi așteptăm să ni se alăture!
Și totuși, cea mai frumoasă parte când mergi într-un loc nou e să cunoști din spiritul locului respectiv, amintiri și istorie. Plecând de la „căsuța cu berze”, rememorările despre PS Ioan Mihălțan și studenția părintelui și doamnei preotese (tot sibieni de-ai noștri, în fond, absolvenți ai Academiei Andreiene) și nu în ultimul rând, lecția de istorie și credință de la bisericuța de lemn din sat, monument istoric, unicat în zonă.
Ne povestea părintele cum veneau demult oamenii îmbrăcați în costume populare la biserică, iarna punându-și cojoacele pe pereți, să nu intre gerul, și pe jos, să nu stea pe stratul de zăpadă care viscolise înăuntru. Și noi, după atâta timp, îmbrăcați tot în costumele noastre dragi, simțind prin glasul părintelui tot suflul credinței celor care de zeci și sute de ani au fost botezați, cununați și conduși pe ultimul drum, aici, în același spațiu tainic și liniștit.
Ce lecție mai bună de virtute creștină să primim? Modelele sunt în jurul nostru. Mai poate vreunul dintre noi să spună „nu am pe nimeni care să mă bage în scăldătoare”?
Până la o următoare ieșire, rămânem cu inimile calde de la oameni minunați.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
(Draga noastră Jeni – Eugenia Boca)
”Duminică, îmbrăcați în straiele strămoşeşti, am plecat voioşi spre plaiuri necunoscute, la vecinii noştrii “albanezi” . De această dată, la capătul drumului ne aştepta un mic sătuc din inima Ardealului care aparent necunoscut, păstrează povestea unui popor credincios şi asuprit. Este vorba de satul Ghirbom, provenit din germanul “Garden Bäume”= gradina pomilor; cu adevarat o grădină plină cu pomi şi copaci de sub crengile cărora zăreşti acoperişurile caselor. Parcă te-ai afla într-o mică pădure însuflețită de prezența oamenilor.
Ajunşi aici, ne-am deconectat de cotidian şi nerăbdători, am păşit spre biserică unde am participat la Sfânta Liturghie alături de preotul Vasile Ştef. Biserica începea să devină neîncăpătoare ceea ce făcea ca sfănta slujbă să fie cu adevarat înălțătoare.
După ce am slujit Domnului, am mers împreună la masă, acasă la Cristina Ştef, unde, după ce ne-am pototlit foamea, am cântat şi ne-am bucurat de frumusețea naturii: de verdele ierbii, de parfumul florilor de salcâm şi soc, de ciripitul păsărelelor, de cerul senin şi razele calde ale soarelui, dar şi de hamacul de la umbra corcoduşului sau de căsuța din copac.
Punctul culminant al acestei excursii a fost vizitarea Bisericii de lemn cu hramul Sfântul Nicolae, din acest sat. Aşezământul datează de la 1688, fiind construit de un meşter numit Surcea Dumitru ispititul bisericii. Situată în centrul satului, bisericuța a constituit de veacuri străjerul mormintelor stămoşilor noştrii. Intrând în pe uşa care ducea spre micul lăcaş, a fost ca şi când am trecut printr-un portal ce ne-a teleportat în trecut când oamenii mergeau la biserică îmbrăcați în haine populare în fiecare duminică sau zi de sărbătoare. Aflați acolo şi ascultând istoricul bisericii, dar şi al satului, prezentat de preotul paroh, am reuşit să ne conectăm cu lumea satului de altă dată şi am realizat cât de mult ne lipsesc acele vremuri. Momentul a fost prelungit de toaca şi sunetul sacru ce se răspândea în toată valea.
Pentru că noi dorim să păstrăm amintirile cu locurile vizitate, evident că şi această vizită s-a lăsat cu multe poze.
Deşi nu am poposit prea mult şi cunoscând doar o mică, dar importantă latură a satului Ghirbom, ne-am convins de expresia care spune că ” esențele tari se țin în sticluțe mici”.
Drept urmare, întâlnirea cu acest loc ne-a sadit în suflet o voce care spune că ne vom reîntâlni cât de curând.
Epilog: ” Pentru unii Ghirbomul este un reper turistic, pentru alții este o gură de aer proaspăt, dar pentru mine Ghirbomul înseamnă ACASĂ. ” (Cristina Ştef)
